miercuri, 27 aprilie 2011

Grigore Constantinescu



CONSTANTINESCU I. Grigore

născut în Poenărei, com. Corbi, jud. Muscel, la 5 august 1933. Studii: Școala primară Poenărei [1945]; Liceul „Dinicu Golescu” Câmpulung-Muscel [1953]; Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti [1959]. Filolog, istoric, muzeograf, publicist. Activitate profesională, ştiinţifică şi literară: profesor de limba română şi istorie la: Pătroaia-Dâmboviţa [1955-1960], Ciomăgeşti-Argeş [1960-1961], Întorsura Buzăului-Covasna [1961-1967], unde fondează, împreună cu prof. Eugenia Constantinescu, soţia sa, revista „Lira nouă” a cenaclului literar şcolar [1962-1967]; muzeograf la Complexul muzeal Goleşti [1967-1975] – contribuie substanţial la organizarea sectorului în aer liber al Muzeului pomiculturii şi viticulturii din România; coordonator al Oficiului judeţean Argeş pentru patrimoniul cultural naţional [1975-1997] – cu rezultate remarcabile în conservarea şi valorificarea ştiinţifică a monumentelor istorice şi de artă din judeţul Argeş; elaborează tematici vizând amenajarea muzeistică a caselor memoriale: Vladimir Streinu [Teiu], Ion Pillat [Izvorani], George Topîrceanu [Nămăeşti], Liviu Rebreanu [Valea Mare-Podgoria], Alexandru Davila [Izvoru] etc. Preocupări literare, istorice, etnoculturale. Autor al volumelor: Destine literare [1999]; Confesiuni literare [2003]; Solilocvii. Reflecţii lapidare [2004]; Stanţe din circumstanţe. Epigrame [2005]; Monumente memoriale din Argeş. Cruci de piatră [1999]; Ceramica din Argeş şi Muscel [2001]; Corbi-Muscel. Monografie etnoculturală [2006]; Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş [2006]; Argeş. Dicţionar etnocultural [2006]; Poenărei-Muscel. Monografie etnoculturală [2008]; Civilizaţia pietrei în arealul etnocultural Argeş-Muscel [2008]; Epopeea Rezistenţei anticomuniste din Poenărei-Muscel [2009], şi, în colaborare: Argeş. Ghid turistic al judeţului [1978]; Argeş. Cartea eroilor [1984 – redactor]; Mioveni. Paşi în timp [2007]; Stâlpeni-Argeş-România. Carte de identitate europeană [2009]. Redactor la revistele: „Lumină lină” a Episcopiei Argeşului [1999-2003], „Lacrimi” a Mănăstirii Robaia [1999-2001], „Poenărei, străbună vatră natală” [2004-2011].


Poenărei – Evaluarea Rezistenţei



Grigore Constantinescu

Rezistenţa armată anticomunistă
de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş
Piteşti, 2006, 264 p. –


Volumul Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş reprezintă o sinteză obiectivă a epopeii eroice a „Partizanilor libertăţii”, efectuată cu preocuparea constantă de a se releva rolul important al  acesteia în istoria naţională, dintr-o perspectivă lipsită de orice subiectivism inerent, de altfel, unor opere în care autorii se implică fundamental, sub raport sentimental.
Ordonarea cronologică a evenimentelor a fost efectuată  într-un spirit de rigurozitate extremă, cu convingerea că precizările de ordin temporal conferă relatării operaţiunilor grupării de partizani, consistenţa motivaţiei acţiunilor lor, derulate, deseori, sub imperiul imprevizibilului, creând impresia fulminantă a secvenţelor unui film documentar de război, ce ilustrează spiritul de sacrificiu al „Partizanilor libertăţii” din Munţii Făgăraş.
Efectuarea unor analize extinse a contextului istoric în care se plasează evenimentele consemnate, deşi, probabil, se impunea, ar fi constituit un element insurmontabil în „economia” volumului proiectat la o dimensiune editorială acceptabilă.
Circumscris unui semnificativ arc de boltă dominator al unei conduite familiale durate pe educaţie şi morală creştină, spiritul, în general, irenic al „cronicarului”, în ciuda cruntelor trăiri sufleteşti determinate de brutalitatea evenimentelor relatate, este, totuşi zdruncinat, în esenţa sa, de  obsedanta întrebare ce s-a insinuat tulburător de vie în conştiinţă: Dacă istoria naţională – aşa cum menţionam – recunoaşte că, în lupta pentru libertate a poporului nostru, sacrificiul partizanilor n-a fost zadarnic, dacă toţi cei care au căzut în cursul evenimentelor din decembrie 1989 sunt consideraţi eroi ai luptei împotriva comunismului, de ce, oare, cei care au participat, conştienţi de riscurile grave asumate !, la Rezistenţa armată anticomunistă din România, în condiţiile extrem de grele ale luptei de partizani, jertfindu-se pentru cauza libertăţii, nu sunt recunoscuţi, prin legile ţării, eroi ai neamului românesc ?!
Succinta incursiune în modul în care Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai  Munţilor Făgăraş poate fi percepută, totuşi, cu extremă obiectivitate, relevă actualitatea imperativului reluat insistent de către cărturarul Nicolae Iorga, potrivit căruia: „Pulsul preocupaţiilor noastre trebuie  să bată în ritmul, fie şi înfrigurat, al timpului… Să pornim de la societatea contemporană şi să revenim mereu la dânsa !…”.   
Rezistenţa armată anticomunistă din Munţii Făgăraş atestă, pe un plan, prin excelenţă, sentimental, adevărul de necontestat al maximei istoricului Edgar Quinet: „Istoria este o tragedie în care luptă împreună libertatea şi destinul !”, confirmând, pentru urmaşii celor dispăruţi, veridicitatea meditaţiei lirice a inegalabilului poet-martir Nichifor Crainic: „Ursită-i inima să poarte / trecutu-n ea cu morţii lui, / cu morţii mei, care-i crezui, / naiv cândva, fără de moarte !…”.
Evocarea epopeii luptei pentru libertate a partizanilor din Gruparea „Haiducii Muscelului” – cunoscută și sub numele de „Partizanii libertății” – ar fi continuat să rămână, poate, pentru eternitate, într-un sertar al uitării în istoria neamului românesc…
Știind, ȋnsă, că „Uitarea – precum menţiona cu adâncă înţelepciune scriitorul Alexandru Vlahuţă – este un început de ruină în sufletul unui neam !”, autorul acestui volum n-a vrut să-şi ruineze sufletul, printr-o uitare condamnabilă, considerȃnd că relatarea obiectivă a opoziţiei acestei grupări de partizani ȋmpotriva totalitarismului comunist constituie un act de necesară restituire istorică obiectivă a unor pagini însângerate din lupta eroică pentru libertate a poporului român !…
Reproduse din volumul Rezistența armată anticomunistă de pe versanții sudici ai Munților Făgăraș, secvențele incluse ȋn florilegiul consacrat semicentenarului asasinării de către comuniști a eroilor libertății din Poenărei sper să fie edificatoare asupra intențiilor autorului de a relata, fără vreo urmă de subiectivism, un episod din epopeea sacrificiului pentru libertate manifestat de un popor subjugat de comunism. Rupte din contextul general, secvențele reproduse în opera Epopeea Rezistenţei anticomuniste din satul Poenărei-Muscel ȋși diminuează evident capacitatea de a prezenta aspectele determinante din cronica ȋnsȃngerată a Grupării de partizani „Haiducii Muscelului”. De aceea, consemnările unor personalități despre acest volum cunoscut ȋn integralitatea sa redau, spre satisfacția nedisimulată a autorului, imaginea unei scrieri complexe, prin excelență, obiective.



  M
arin Ioniţă, distinsul prozator şi dramaturg piteştean, membru al Uniunii Scriitorilor din România, consemna, în maniera proprie unui analist lucid, în articolul său Hronicul Haiducilor Muscelului:Am deprins obiceiul ca, de câte ori primesc o carte şi se întâmplă să am foarte mult de lucru, s-o răsfoiesc şi s-o pun deoparte, în aşteptarea unui timp de lectură tihnită. Când am avut pentru prima dată în mână o carte a domnului Grigore Constantinescu, mi-am propus să o răsfoiesc 10-15 minute şi s-o pun pe noptieră, în teancul cărţilor pe care le am de citit în primă urgenţă. Dar m-am pomenit în zori cu peste 150 de pagini citite şi nu m-am putut opri aici.
          Deşi înţesată de documente din dosarele Securităţii şi ale Justiţiei, de la anchete şi interogatorii, cartea se citeşte ca un roman captivant şi fabulos… Şi chiar dacă cele mai multe dintre paginile cărţii vorbesc despre eroi, despre martiri, despre oameni pur şi simplu hărţuiţi, arestaţi, anchetaţi, torturaţi, executaţi, oameni care au fost – cei mai mulţi dintre ei nu mai există – cartea, monumentală de-a dreptul, nu este, totuşi, un mausoleu…
Colonelul Arsenescu, fraţii Arnăuţoiu, Maria Plop, preoţii Ioan Constantinescu şi Nicolae Andreescu, Elisabeta Rizea, Ana Simion, profesoara Iuliana Constantinescu-Preduţ şi mulţi alţii sânt oameni atât de vii în această carte, încât parcă-i vezi, parcă-i auzi la timpul absolut prezent…
Am deprins obiceiul, bun sau rău, ca, de câte ori primesc o carte, s-o iau ca temă de comparaţie cu ale mele. Cu dezamăgire, dar şi cu satisfacţie, le găsesc pe unele inferioare. Despre altele pot să spun: iată o carte bună, dar aşa ceva pot să scriu şi eu. Ei bine, de data aceasta, trebuie să mărturisesc, călcându-mi pe orgoliu, că eu n-aş fi fost în stare să scriu această carte !… Şi, ca să mă conving, am luat lectura de la cap, ca să-i găsesc neapărat noduri în papură, din punct de vedere al creaţiei literare. Şi nu le-am găsit…
Am obiceiul ca, de câte ori primesc o carte, s-o compar cu opera de până atunci a autorului. Domnul Grigore Constantinescu mai publicase încă 7 cărţi. Dar nici una de valoarea „sentimentală” a celei de faţă. Aceasta este culmea creaţiei sale literare !…  Văd că mai are încă 11 volume în curs de apariţie. Îi atrag atenţia că nu are voie să publice nici una sub nivelul acesteia… Ar însemna să se sinucidă  !…
Am deprins obiceiul ca, de câte ori primesc o carte, să o compar cu celelalte pe care le cunosc din acel domeniu. Dar când este vorba de Rezistenţa anticomunistă, armată sau fără arme, fiecare carte este un strigăt de durere şi nici o durere nu poate să fie mai bună decât alta… Însă un lucru este cert: nici un istoric care ar dori să scrie despre Rezistenţă nu va putea să facă abstracţie de cartea domnului Grigore Constantinescu.
Cartea a fost lansată la Poenărei, locul ultimului cuib al „Haiducilor Muscelului”. Evenimentul a avut loc în biserica în care a slujit preotul Ioan Constantinescu, secerat de gloanţe în închisoarea de la Jilava; în biserica în care se ruga Justina Constantinescu, preoteasa lui; în care a fost botezată Iuliana, fiica lor, amândouă vârâte  la temniţă grea, pe termen de 15 ani.
Autorul acestei cărţi nu este altcineva decât fiul preotului condamnat la moarte şi executat, al mamei sale care s-a chinuit în închisoare, fratele surorii sale, profesoara de istorie care a născut în temniţă. De fapt, vlăstar al tuturor acelor eroi şi martiri, supravieţuind parcă anume prin voinţa lui Dumnezeu, ca să ni-i înfăţişeze vii şi în toate dimensiunile lor şi mai presus de istorie şi legende”. 

 [Articol reprodus din cotidianul „Curierul zilei”, anul XIII, nr. 3678, p. 8; sâmbătă, 9 septembrie 2006].



  D
oru Căpătaru, remarcabil publicist şi istoric de artă, menţiona, în articolul său intitulat O carte document: „Volumul profesorului Grigore Constantinescu vine să reîntregească adevărurile cenzurate, mutilate, interzise sau omise ale istoriei noastre postbelice. A concluziona că literatura despre Rezistenţa anticomunistă din România s-a completat cu o pagină de adevăr, prin apariţia acestui tom, este puţin spus. Pentru întocmirea unui asemenea documentar, a fost necesară o extrem de serioasă documentare şi scotocire a memoriei documentelor ce, prin voinţe încă reticente, continuă să lase în obscuritate, adevărul despre aspiraţiile de libertate ale neamului românesc.
          Analizând, nu doar lecturând cartea, se poate concluziona că autorul consemnează acţiuni cărora li se circumscrie deţinerea adevărurilor trăite în calitate de martor. Documentele de arhivă s-au constituit în liantul imaginilor surprinse de adolescentul din Poenăreii Muscelului, aduse de autor în calitate de martor incontestabil al unor realităţi dureroase din viaţa celor ce au crezut cu adevărat în ideea de libertate. Acţiunile desfăşurate în deceniul de grele încercări, instaurat de „ciuma roşie” după 1948 în întregul areal românesc, dar, mai cu seamă, în Carpaţi, mi-au întărit convingerea că aceşti munţi s-au constituit din totdeauna, nu numai în dunga bătrână şi blagocestivă a neamului nostru, ci şi în ideea de libertate. Aşa s-a menţinut, în mileniile de existenţă românească, şi aici au acţionat, în numele păstrării ideii de a trăi liberi, «Haiducii Muscelului».
Văzând aşezarea Poenăreilor şi a localităţilor din jur, poţi înţelege deplin de ce libertatea a fost idealul permanent al oamenilor. Cerul se sprijină pe înălţimi, oferind oamenilor libertatea de mişcare, de gândire, de odihnă, posibilitatea adăpostirii, fără a se crea simţământul pe care-l are locuitorul de la câmpie – acela de a se simţi strivit de imensitatea cerului.  Autorul, desprins din comunitatea măruntă, dar dârză a Poenăreilor, a trăit drama celor ce-şi vedeau frânte idealurile de zbor liber sub poala de sud a Munţilor Făgăraş. În acest context, nu poate fi acuzat de subiectivism.
Deceniul de luptă anticomunistă [1948-1958] a rămas în conştiinţa istoriei neamului ca una din paginile de adânc eroism, dar şi una dintre cele mai întunecate perioade, când demnitatea umană şi dimensiunea ideii de libertate au fost supuse unor represalii de neimaginat.
A ucide în numele ideii de libertate, considerând că dreptul la libertate este mai presus decât al semenilor tăi, reprezintă treapta cea mai degradantă a demnităţii umane. Şi, totuşi, în acei ani şi în acest areal al versanţilor sudici ai Munţilor Făgăraş, lucrurile aşa s-au petrecut. Cei care n-au acceptat o ideologie străină tradiţiilor lor, au fost izgoniţi, hăituiţi ca jivinele muntelui, decăzuţi din elementarele drepturi umane, torturaţi şi ucişi pentru simplul motiv că au crezut în permanenţă în dreptul lor de a trăi liberi. Şi, Doamne, cât de mult i-a costat acest cuget !… 
A consemna aici numele celor ale căror vieţi s-au frânt de glonţ, de cuţit mişelesc, sub loviturile bastoanelor de cauciuc, anchete şi interogatorii interminabile, cu alte cuvinte, istoria unei crime generalizate şi istoria rezistenţei lor împotriva degradării umane, s-ar constitui într-un prea mărunt  gest de  recunoştinţă.
Domnul profesor Grigore Constantinescu a reuşit o reconstituire din mijlocul evenimentelor. Pentru cunoaşterea  acestor momente  pe care memoria muscelenilor şi nu numai,  le-a reţinut spre a fi redate cu fidelitate urmaşilor, lecturarea cărţii acesteia este o condiţie sine qua non… 
Conţinutul în întregime al volumului capătă dimensiuni zguduitoare, tonalitatea şi dimensiunea mării cuprinse de furtună.
O carte-document, care vine să înlăture definitiv pulberea aşternută vreme de aproape o jumătate de veac peste memoria libertăţii, să dezvăluie adevărul dureros al unei perioade când pecetea minciunii, nedreptăţii, crimei instituţionalizate a fost ridicată la rang de virtute, în numele unei false şi iluzorii amăgiri – societatea  comunistă.
Desprinsă definitiv de instinctul de conservare a memoriei familiale, cartea profesorului Grigore Constantinescu  se poate constitui deja în capitolul pro veritas al istoriei naţionale, al cărui scop este acela de realizare a misiunii istorice în care au crezut şi pentru care s-au organizat membrii Rezistenţei anticomuniste de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş.
Cartea, scrisă într-un stil alert, aproape reportericesc, dar elevat şi accesibil, surprinde gradual momentele desfăşurării evenimentelor, psihologia personajelor şi reflecţiile socio-umane, constituindu-se, şi din acest punct de vedere, în document juridic,  de restituire in integrum a momentelor dramatice de la instaurarea unui regim al terorizării conştiinţelor şi aspiraţiilor umane către libertate, şi, nu în ultimul rând, în rechizitoriu al  totalitarismului, pentru punerea adevărului în drepturile sale fireşti. În asemenea circumstanţe, personajele şi acţiunile devin nu momente, ci monumente, iar rememorarea lor – un gest de supremă recunoştinţă şi neuitare.
Dăruindu-ne acest capitol al adevărului istoriei naţionale şi oferindu-mi această carte, autorul a consemnat pe prima filă: «A scrie despre lupte, despre înfrângeri şi biruinţe, înseamnă a face cronică. A scrie despre eroi înseamnă a dăltui, în conştiinţe, istoria !…». Ca o postfaţă la această carte – monument, aş adăuga: «A dăltui în piatră numele unor eroi şi faptele lor este un gest de recunoştinţă, durabil ca şi granitul. A scrie o carte, mai ales, despre fapte şi personaje care s-au jertfit în numele libertăţii, înseamnă a încrusta istoria adevărată în conştiinţa posterităţii, asigurându-le, în acest fel, eternitatea.». 

[Articolul a fost reprodus parţial din revista „Poenărei – străbuna vatră natală”, an IV, nr. 1[4], 2007, p. 9-10].

   
&
Grigore Constantinescu

Obiective turistice din satul Poenarei-Corbi



Dealul Toaca, cu înălţimea de 895 m, constituie zona de maximă altitudine a satului Poenărei.  În Râpile cu Brazi, supranumite „Râpile Partizanilor”, luptătorii din Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş şi-au săpat în stâncă, în anul 1952, ultimul bordei, în care s-au adăpostit timp de şase ani, până spre sfârşitul lunii mai 1958, când au fost prinşi, prin trădare, de Securitate.
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva durată prin osârdia preotului paroh Ioan Constantinescu şi „contribuţia familiilor: Poenăreanu, dr. Mitulescu, Maria-Avida şi general Victor Nanu, precum şi a enoriaşilor satului Poenărei”, între anii 1937-1943, după proiectul arh. Dimitrie Ionescu-Berechet; înveşmântată într-o splendidă pictură murală de către fraţii Ion şi Pantelimon Fleşaru din Câmpulung-Muscel, reprezintă o chintesenţă a artei meşterilor cruceri dăltuitori în lemn din Muntenia.
Monumentul eroilor. În cursul glorioaselor lupte ale poporului român pentru obţinerea independenţei de stat şi realizarea unităţii naţionale, pentru eliberarea patriei, au căzut la datorie neînfricaţi fii ai satului Poenărei. Un text versificat glorifică spiritul lor de sacrificiu:  „Jertfindu-vă sub steagul sfânt / al Patriei, prin timp, durate, / aţi semănat acest pământ / cu dor nestins de libertate !”
Muzeul satului Poenárei. Expoziția  permanentă cu caracter documentar-istoric «Poenărei – străbuna vatră natală», vizȃnd geneza și evoluția acestui sat de moșneni, constituie nucleul unei colecții muzeale organizate de prof. Grigore Constantinescu, ȋn anul 1980, ȋn scopul salvării de la o distrugere iminentă a unor valori ale patrimoniului etnocultural specific zonei montane a fostului județ Muscel. Expoziția amenajată ȋntr-o sală de clasă a Școlii primare Poenărei cuprinde o tematică variată, structurată  secvențial pentru relevarea unor aspecte esențiale referitoare la: istoria satului Poenărei (ilustrative fiind documentele cartografice și memoriale expuse); ocupațiile tradiționale (pomicultura, creşterea animalelor, lemnăritul, albinăritul, industria casnică); arhitectură locală; portul popular tradițional; coordonate spirituale: școala, biblioteca – una dintre primele instituții de cultură de acest gen din Vechiul Regat, personalitățile care au ȋnnobilat viața spirituală a satului; eroii satului care s-au jertfit ȋn luptele pentru obținerea independenței, realizării unității naționale și ȋn cel de-al Doilea Război Mondial; eroii Rezistenței anticomuniste din satul Poenărei-Muscel. Ȋn muzeu, au fost expuse valoroase piese de port popular, precum şi vechi obiecte casnice ilustrȃnd preocuparea meșterilor locali de a conferi unor obiecte utilitare pecetea frumosului autentic. Ȋn același spațiu, a fost organizată expoziția permanentă de metaloplastie şi icoane a artistului Constantin Samoilă.
Troita  Liliana Nanu  amplasată la ramificaţia spre satul Poenărei, din şoseaua ce leagă Domneştii de Nucşoara, a fost ridicată în amintirea fiicei generalului Victor Nanu, Florica-Liliana Nanu [1922-1939]. Recent, a fost refăcută integral, cu cheltuiala familiei Radu Hortopan, de către renumitul sculptor Ion Rodoş din Sboghiţeşti, autor al unor opere de mare rafinament artistic, care a redat cu fidelitate structura şi compoziţia ornamentală a troiţei originare. Pe troiţă, sunt fixate plăcuţele metalice inscripţionate: „Nesfârşit dor părinţii tăi” şi „Umbra mea e amintirea. Florica-Liliana Nanu [1922-1939]”.  
Troiţa eroilor Rezistenţei anticomuniste. Construcţie măiestrit sculptată în lemn, troiţa a fost înălţată la intrarea în curtea familiei preotului martir Ioan Constantinescu. Monumentul prezintă un caracter documentar, întrucât sunt menţionaţi eroii care au fost ucişi, în noaptea de 19 iulie 1959, la Închisoarea Jilava, cei care s-au jertfit în luptele din munţi, ori au murit din cauza detenţiei în cruntele închisori  comuniste.
&
Grigore Constantinescu

Poenărei – Rezistenţa anticomunistă din Poenărei

MARTIRI AI LIBERTĂŢII
din
POENĂREI-MUSCEL


În cronica rezistenţei antitotalitariste din România, operaţiunile iniţiate de Gruparea de partizani „Haiducii Muscelului”, coordonată de Gheorghe Arsenescu, colonel în Armata regală, constituie un episod de referinţă al luptei împotriva regimului comunist instaurat prin forţă, de către trupele sovietice „eliberatoare”. Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş se situează, prin intensitatea operaţiunilor organizate, prin durata considerabilă a activităţii grupului de partizani [1948-1958] şi prin aria geografică în care au acţionat membrii săi, între manifestările antitotalitariste de amploare din România. În confruntarea inegală cu aparatul represiv al statului comunist totalitar, au căzut eroic la datorie numeroşi fii ai plaiurilor muscelene, menţinând, prin exemplul lor, nestinsă, flacăra vie a speranţei în reîntronarea idealurilor de libertate pe pământul patriei. În sângeroasa noapte de 18 spre 19 iulie 1959, membrii activi ai formaţiunii de partizani „Haiducii Muscelului”: Toma şi Petre Arnăuţoiu, preoţii ortodocşi: Nicolae Andreescu, Ioan Constantinescu  şi Ion Drăgoi; învăţătorii: Ion Mica, Alexandru Moldoveanu, Nicolae Niţu şi Gheorghe Popescu, precum şi ţăranii: Nicolae Băşoiu, Titu Jubleanu, Benone Milea, Constantin Popescu, Ioan Săndoiu, Nicolae Sorescu  şi Gheorghe Tomeci au fost executaţi, la Închisoarea Jilava, printr-o sentinţă odioasă, ca „elemente duşmănoase care au organizat bande teroriste în nordul fostelor judeţe Argeş şi Muscel, pentru a desfăşura o activitate contrarevoluţionară împotriva statului şi regimului democrat-popular”, trupurile lor crunt schingiuite de către torţionari, în timpul unor îngrozitoare anchete, fiind aruncate într-o groapă comună, în loc ascuns şi acum urmaşilor acestor eroi, care ar fi vrut să le ştie mormântul, pentru a le pune o lumânare la căpătâi, spre odihna sufletelor şi spre recunoaşterea sacrificiului lor suprem în lupta împotriva comunismului.  Pentru „crima” de a fi sprijinit material şi moral, lupta pentru libertate a partizanilor din Munţii Făgăraş, tribunalele militare ale regimului comunist au condamnat sute de patrioţi din zonă, sentinţele totalizând  peste 2000 de ani de temniţă.

E R O I I
rezistenŢei anticomuniste
CONDAMNAŢI LA MOARTE ŞI EXECUTAŢI

Acuzaţi, de justiţia „democrat-populară” aservită regimului totalitar, pentru  participarea lor efectivă la Rezistenţa anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş, patru dintre cei 16 patrioţi din satul Poenărei arestaţi au fost condamnaţi la moarte, seceraţi de gloanţele regimului comunist şi aruncaţi într-o groapă comună la Închisoarea Jilava, în crunta noapte de 18/19 iulie 1959:

Preotul NICOLAE N. ANDREESCU


( la arestare in 1958)
S-a născut în satul Poenărei, comuna Corbi, județul Muscel, la 20 februarie 1918; fiu al lui Nicolae şi al Paraschivei Andreescu. A urmat şcoala primară în Poenărei, Seminarul Teologic din Curtea de Argeş [1930-1938], Facultatea de Teologie din Bucureşti [1939-1944]. Căsătorit cu Maria N. Cujbescu; doi copii: Iulian-Nicolae şi Mariana. A fost hirotonit preot, slujind la bisericile ortodoxe din: Maglavit, judeţul Dolj [1943-1947], Aninoasa, judeţul Muscel [1948-1950], Nucşoara [1950-1958]. Teolog cu preocupări culturale susţinute; predicator avizat în combaterea ateismului promovat de regimul comunist. Martir al luptei împotriva totalitarismului. Participant activ la Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş [1948-1958]; arestat, torturat de Securitate; condamnat la moarte şi executat în Penitenciarul Jilava, la 18 iulie 1959.


Preotul IOAN GH. CONSTANTINESCU

S-a născut în satul Cerbureni, comuna Valea Iaşului, județul Argeş, la 19 octombrie 1906; fiu al lui Gheorghe şi al Victoriei Constantinescu. A urmat şcoala primară în satul natal și Seminarul Teologic „Neagoe Vodă“ din Curtea de Argeş, promoţia 1928. Preot paroh în satul Poenărei, comuna  Corbi, județul Muscel [1929-1958]. Căsătorit cu Justina Gr. Grigorescu; trei copii: Iuliana, Cornelia şi Grigore.  Preot cărturar, autor al unor importante eseuri cu conţinut moral-religios şi metodic publicate în periodice bisericeşti: Metoda practică a predării învățământului religios în şcoala primară [1941], Obiceiurile strămoşeşti şi obiceiurile noastre [1940], Despre trebuinţa religiei în omenire [1933], Taina sfântă a căsătoriei [1935], Buna creştere a copiilor [1936], Iubirea creștină [1939] ş. a. Principal osârduitor în edificarea monumentalei Biserici de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din satul Poenărei [1937-1943]. Implicat continuu în acţiunile cultural-obşteşti ce vizau ridicarea gradului de civilizaţie a comunităţii săteşti, pe care a păstorit-o cu demnitate, constituind un exemplu de moralitate desăvârşită pentru enoriaşii săi; a contribuit esențial la electrificarea satului Poenărei. Predicator al iubirii creştine opuse luptei de clasă promovate de comunişti. Martir al luptei împotriva totalitarismului. Participant activ la Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş [1948-1958]; arestat, torturat de Securitate; condamnat la moarte şi executat în Penitenciarul Jilava, la 18 iulie 1959.

Ȋnvățătorul  GHEORGHE GH. POPESCU

S-a născut în satul Poenărei, comuna Corbi, județul Muscel, la 12 aprilie 1902; fiu al lui Gheorghe şi al Paraschivei Popescu. A urmat şcoala primară în satul natal şi Şcoala normală de învăţători din Cȃmpulung-Muscel. Ofiţer în rezervă din Armata regală română. Căsătorit cu Maria Gr. Grigorescu; trei copii: Gheorghe, Ioan-Dan şi Virginia. Un excelent învăţător care a pregătit temeinic generaţii succesive de elevi în şcolile în care a funcţionat; director al Şcolii primare din Poenărei. Autor al unei piese de teatru pentru copii, dirijor apreciat al corului şcolar din sat; preocupat de păstrarea nealterată a folclorului literar şi coregrafic muscelean tradiţional. Martir al luptei împotriva totalitarismului. Participant activ la Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş [1948-1958]; arestat, torturat de Securitate; condamnat la moarte şi executat în Penitenciarul Jilava, la 18 iulie 1959.

Baciul  NICOLAE TICU-SORESCU
S-a născut în satul Poenărei, comuna Corbi, județul Muscel, la 23 iulie 1900; fiu al lui Iordache şi al Paraschivei Sorescu. A absolvit Şcoala primară din Poenărei, cu rezultate remarcabile la învăţătură. Căsătorit cu Maria; trei copii: Gheorghe, Ion şi Victoria. Stagiul militar satisfăcut. Gospodar desăvârşit, a fost un crescător de oi renumit în zonă, cunoscut, mai ales, în calitatea sa de baci la stâne din Munţii Făgăraş. Martir al luptei împotriva totalitarismului. Participant activ la Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş [1948-1958]; arestat, torturat de Securitate; condamnat la moarte şi executat în Penitenciarul Jilava, la 18 iulie 1959.


Fie-le ţărâna uşoară şi să dea Dumnezeu să li se afle vreodată locul unde li se odihnesc osemintele, pentru ca însemnul credinţei strămoşeşti să le străjuiască nemurirea, iar memoria numelor lor să dăinuiască între aleşii neamului acestuia, pe care l-au slujit, prin jertfa lor pentru libertate, cu o exemplară devoţiune !…


                       

Jertfindu-vă, sub steagul sfânt,
al Patriei, prin timp, durate,
aţi semănat acest pământ
cu dor nestins de libertate !

E  R  O  I I
 rezistenŢei anticomuniste
CONDAMNAŢI LA ANI GREI DE DETENŢIE

Au fost condamnaţi la ani grei de detenţie
vrednicii de pomenire luptători pentru libertate din satul Poenărei:


Maria Andreescu
fiica dascălului bisericesc Nicolae şi a moaşei Elena Cujbescu; născută la 28 ianuarie 1923, în Poenărei; soţia preotului martir Nicolae Andreescu; condamnată la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii.



justina constantinescu
s-a născut la 12 aprilie 1912, în familia proprietarilor agricoli: Grigore Grigorescu şi Justina Poenăreanu, descendentă a unor generaţii succesive de preoţi ortodocşi din sat. În anul 1928, Justina Grigorescu se căsătoreşte cu preotul Ioan Gh. Constantinescu. Model de comportament în familie şi în comunitatea sătească, a fost principalul reazem al soţului său în dificila misiune asumată de a reconstrui din temelii monumentala biserică de lemn între anii 1937-1943, în condiţiile economice precare determinate de cel de-al Doilea Război Mondial; condamnată la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. 

iuliana constantinescu-preduŢ

fiica preotului martir Ioan şi a Justinei Constantinescu; născută la 16 iunie 1929, în Poenărei; absolventă a Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti; profesoară; condamnată la 12 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. A fost arestată, deşi era gravidă în luna a şaptea. A născut, în Închisoarea Văcăreşti, la 18 septembrie 1958, o fetiţă: Justina-Libertatea. Descoperită, abia după doi ani, de tatăl ei, ing. Nicolae Preduţ, în orfelinatul de lângă Arcul de Triumf din Bucureşti, fetiţa, Justina-Libertatea,  a fost crescută, ca pe propriul lor copil, de sora Iulianei, ing. Cornelia Constantinescu-Cotar, şi de soţul ei, ing. Ioan Cotar, până la vârsta de şase ani, alături de fiul lor, Dan. După amnistia din anul 1964, când Iuliana Constantinescu-Preduţ este eliberată din Închisoarea Oradea,  fetiţa va fi luată de părinţii săi, în Bucureşti. Preocupări literare: publică volumul memorialistic Speranţe ȋncătuşate [1999, reeditat 2000], în care evocă infernul detenţiei sale în ȋnchisorile comuniste de la: Piteşti, Văcăreşti, Jilava, Miercurea Ciuc, Arad, Oradea.
<Volumul Speranţe încătuşate este postat integral pe www. Breviar pentru procesul comunismului>

 
         
ION I. DIACONU
fiul lui Ion şi al Mariei Diaconu; născut la 10 noiembrie 1925, în Poenărei; agricultor; condamnat la 5 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii.




NICOLAE N. ILIE(SCU)
fiul lui Nicolae şi al Mariei Iliescu; născut la 2 septembrie 1912, în Poenărei; agricultor; condamnat la 18 ani muncă silnică, 8 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii.



ECATERINA NĂSTASE
fiica lui Grigore şi a Mariei; născută la 24 martie 1901, în Poenărei; căsătorită cu înv. Ion Năstase din Corbi; mamă a cinci fete, una dintre acestea, Victoria, fiind căsătorită cu Petre Arnăuţoiu din Nucşoara; condamnată la 6 ani închisoare corecţională, 2 ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii.


GHEORGHE GH. POPESCU
fiul învăţătorului martir Gheorghe şi al Mariei Popescu; născut la 10 martie 1931, în Poenărei; student la Facultatea de Geologie a Universităţii din Bucureşti;  condamnat la 8 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii.


MARIA POPESCU
fiica lui Grigore şi a Justinei Grigorescu; născută la 15 iulie 1908, în Poenărei; soţia învăţătorului martir Gheorghe Popescu; condamnată la 8 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii.

 
GHEORGHE N. SORESCU
fiul ţăranului martir Nicolae şi al Mariei Sorescu; născut  la 2 august 1925, în Poenărei; agricultor; condamnat la 7 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii.



MARIA SORESCU
fiica lui Grigore şi a Ioanei; născută la 15 iulie 1905, în Poenărei; soţia ţăranului martir Nicolae Ticu-Sorescu; condamnată la 3 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii.



Umiliţi şi batjocoriţi, bătuţi şi schingiuiţi în torturi inimaginabile, în cursul anchetelor de la Securitate şi în temniţe, eroii pomeniţi – cărora le adaug un tânăr invalid de război:

ION GR. DEACONU
născut la 22 iunie 1922, arestat, din eroare, datorită asemănării de nume cu Diaconu I. Ion, şi care, la puţin timp de la eliberarea sa, a decedat, din cauza regimului crunt de detenţie, 

precum şi un fiu prin adopţiune al satului,


ALEXANDRU V. MARINESCU

născut la 17 septembrie 1929, originar din Secături-Nucşoara, fiul Ecaterinei şi învăţătorului Virgil Marinescu; bacalaureat, condamnat la 20 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii; căsătorit cu Virginia Popescu din Poenărei, fiica învăţătorului martir Gheorghe Gh. Popescu,
           


eroii menţionaţi  şi-au înfruntat, cu demnitate şi curaj, destinul, convinşi, asemenea poetului Radu Gyr, că

Înfrânt nu eşti, atunci când sângeri
nici când în lacrimi ochii ţi-s;
adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis !…

De altfel, preotul Ioan Constantinescu, parohul sfintei biserici pe care a ctitorit-o împreună cu întreaga obşte din Poenărei, a fost acuzat, printre altele, la proces, că a difuzat, în rândul sătenilor, versurile poetului Radu Gyr, prin care „bardul închisorilor” îndemna la revoltă împotriva celor fără credinţă, fără Dumnezeu:

Cu crucea în suflet de doruri amare,
cu vreri răstignite sub roşii prigoane,
 cu vise ucise de crunta teroare,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !

                      

q Bordeiul de la „Râpile cu brazi” din Poenărei


a fost, ȋn perioada anilor 1952-1958, ultimul adăpost al partizanilor din Gruparea de rezistență armată anticomunistă „Haiducii Muscelului”: Petre Arnăuțoiu, Toma Arnăuțoiu, Constantin Jubleanu și Maria Plop. Ȋn bordei, s-a născut, ȋn 1956, fiica acesteia, Ioana.

PARTIZANII DIN BORDEI

TOMA ARNĂUŢOIU

                                                                                   
născut la 14 februarie 1921, în familia înv. Ioan/Iancu şi Laurenţia Arnăuţoiu din comuna Nucşoara. A absolvit Şcoala de ofiţeri de cavalerie „Regele Ferdinand I” din Târgovişte [1944];  avansat la gradul de sublocotenent, participă la războiul antihitlerist, fiind rănit în luptele din Ungaria; decorat cu Ordinul „Coroana României” cl. a V-a [1944]; avansat la gradul de locotenent şi trecut în rezervă [1947]. Lider al grupului Nucşoara, scindat din Gruparea de rezistenţă armată anticomunistă „Haiducii Muscelului” sau „Partizanii libertăţii” organizată şi coordonată de colonelul Gheorghe Arsenescu; formată iniţial din 16 membri, dintre care 4 femei [1949]. Arestat, prin trădare, la 20 mai 1958, de către Securitatea din Piteşti, torturat, condamnat la moarte şi executat în noaptea de 18/19 iulie 1959, la Penitenciarul Jilava.
         

PETRE ARNĂUŢOIU
                                                                                     
                                                                                 
născut la 16 ianuarie 1921, în familia înv. Ioan/Iancu şi Laurenţia Arnăuţoiu din comuna Nucşoara. Absolvent a patru clase de liceu comercial; agricultor. Participă alături de fratele său, Toma Arnăuţoiu, la Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş. Arestat, prin trădare, la 20 mai 1958, de către Securitatea din Piteşti, torturat, condamnat la moarte şi executat în noaptea de 18/19 iulie 1959, la Penitenciarul Jilava.


CONSTANTIN JUBLEANU


cel mai tânăr membru al grupului de partizani, născut în familia ţăranilor  Constantin (Titu) şi Maria Jubleanu din Nucşoara. Tatăl său a fost condamnat la moarte şi executat în 18/19 iulie 1959, la Penitenciarul Jilava, iar mama sa a fost ucisă de către trupele de Securitate, în munţi, în urma unui schimb de focuri cu partizanii; el însuşi îşi va curma viaţa cu ultimul cartuş, pentru a nu cădea viu în mâna securiştilor, la 20 mai 1958, în confruntarea sângeroasă de la Râpile cu brazi. Constantin (Tică) Jubleanu a fost „cronicarul” micului grup de partizani, caietul cu însemnări dramatice despre viaţa lor în munţi fiind descoperit de către Securitate într-o oală de pământ în bordeiul de la Poenărei.
               
MARIA PLOP

 
născută la 14 septembrie 1927, în familia ţăranilor săraci Grigore şi Ioana Plop din comuna Prisăcani, judeţul Iaşi; fără studii; refugiată în timpul războiului, ajunge fată în casă la Petre Arnăuţoiu din Nucşoara; temându-se că va fi arestată, fuge în munţi [1949], fiind singura femeie din gruparea de Rezistenţă, care a supravieţuit 9 ani în condiţii extrem de dificile. A născut, în grota de la Râpile cu brazi din Poenărei, pe Oana [1956], viitoarea Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu. Arestată de către Securitatea din Piteşti, la 20 mai 1958, torturată, a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă, decedând, după 3 ani de detenţie la Închisoarea Miercurea Ciuc, bolnavă de TBC pulmonar [1962].


&
Grigore Constantinescu