Poenărei – Rezistenţa anticomunistă din Poenărei

RezistenţA  anticomunistĂ din munŢii fĂgĂraŞ

-evaluare  obiectivā-

R

ezistenţa armată anticomunistă din Munţii Făgăraş se situează, prin intensitatea operaţiunilor organizate, prin durata considerabilă a activităţii grupului de partizani [1948-1958] şi prin aria geografică în care au acţionat membrii săi, între manifestările antitotalitariste de amploare din România. Literatura istorică despre Rezistenţa armată anticomunistă din România se circumscrie unui fenomen cvasigeneralizat, în care pretinşi deţinători ai unor adevăruri absolute se erijează în autori ce nu pot fi contestaţi, deşi, pentru a-l cita pe poetul-filozof Lucian Blaga,  „scriu doar din auzite şi după indicii, dar au ambiţie, atitudini şi morgă de… martori.”.

De aceea, evocarea Rezistenţei armate anticomuniste din România, prin consemnarea exactă, cu obiectivitate, a derulării cronologice a evenimentelor, neviciată de tendinţe subiective de amplificare sau diminuare a unor contribuţii, se impune cu acuitate.

Relatând sine ira et studio despre Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş, istoricii universitari Vasile Novac şi Gheorghe Nicolescu formulau următoarele observaţii pertinente, cu caracter conclusiv:

„■ Colonelul Gheorghe Arsenescu a avut un rol hotărâtor în organizarea şi conducerea iniţială a Rezistenţei naţionale armate din Munţii Făgăraş.

■ După retragerea colonelului Gheorghe Arsenescu în zona Câmpulung-Muscel, grupul «Haiducii Muscelului» a fost condus de către Toma Arnăuţoiu.

■ Aria de acţiune a Rezistenţei a inclus, în afara zonei Munţilor Făgăraş, şi Munţii Bucegi, unde, în noaptea de 17 spre 18 august 1952, partizanii au atacat cabana turistică din Muntele Padina.

■ Atât luptătorii activi, cât şi simpatizanţii acestui grup făceau parte din toate straturile sociale, dar, mai ales, din cele mijlocii şi mici.

■ Alături de ofiţeri sau foşti ofiţeri puşi în disponibilitate şi excluşi din armată, erau intelectualii satelor: preoţi, învăţători, profesori, studenţi şi elevi; apoi, ţărani săraci, mijlocaşi şi înstăriţi, ciobani, servitori, comercianţi.

■ Rolul conducător l-au avut ofiţerii şi intelectualii; ţăranii i-au urmat cu încredere, dând dovadă de spirit de sacrificiu.

■ Lupta de partizani din munţi n-a avut un caracter fascist, ci „anticomunist şi antirusesc”.

Concluzia finală este semnificativă în determinarea rolului acestei grupări în contextul general al mişcării naţionale de Rezistenţă: „Gruparea Arsenescu-Arnăuţoiu, în ciuda faptului că s-a bazat pe premisa greşită a unui eventual război anglo-americano-sovietic, a reuşit să acţioneze şi să supravieţuiască peste 10 ani, datorită devotamentului şi abnegaţiei ţăranilor din zonă”.

[Vasile Novac, Gheorghe Nicolescu – Procesul grupului Arnăuţoiu. 1959, în revista „Arhivele totalitarismului”, an III/1995, nr. 2].

–––––––––––&———————————

Grigore Constantinescu